Motto - „Un calculator de ultimă generație poate să citească într-o secundă toată biblioteca, dar nu poate procesa emoționalul!” (specialist IT)
I. Contextul socio-educațional
Înstrăinarea de familie a educației a dus la criza actuală în care se află școala.
Occidentul resimte și el ruina familiei care a început deja demult, în forme specifice, ce păreau inițial a ține de cutume.
„Educația” actuală se ocupă doar de trup și deloc de suflet, care este înlocuit cu „emoțiile” transpuse în emoticoane.
Ministerul educației nu își poate exercita menirea autodeclarată, fiindcă adevărata sursă a educației rămâne familia. Copilul învață din ceea ce vede și trăiește efectiv, nu din explicații teoretice. Educația, formarea caracterului fac parte din misiunea pe care ar trebui să și-o asume familia, dar care sunt revendicate – chiar uzurpate – de societate, pentru care anii de școală devin „de educație”, fără ca numele să acopere conținutul, sau, mai bine zis, demonstrând atotputernicia „formelor fără fond”.
Extras din familie, copilul devine ușor manevrabil în grupul de colegi sau de prieteni, cu o influență net superioară celei a părinților.
II. Consecințe ale pierderii reperelor culturale
Într-o măsură mai mare decât adulții, copiii și tinerii sunt influențați de mass media, de anumite tendințe în modă, în muzică, în vorbire etc.
În mod constant și, aș zice, programatic, oferta de jocuri, jucării, desene animate, filme, chiar haine, obiecte de tot felul are tendința de a se orienta către ceea ce, îndeobște, considerăm a aparține „urâtului”, chiar monstruosului, iar copiii sunt obișnuiți de mici cu asemenea imagini.
De la extinderea sărbătoririi Halloween-ului, încă din grădiniță, la parade ale modei cu adevărate spectacole ale spaimei, copiilor, apoi tinerilor și maturilor li se oferă toată gama de inițiere în estetica urâtului, care devine, pe zi ce trece, o adevărată „religie”, în sensul că respectă dogme, are „închinători”, predicatori, ba chiar și „icoane”.
III. Restaurarea menirii școlii ca sursă de învățare, de bine și de frumos
Tehnologia pare a rezolva totul, știința devine, ea însăși, o nouă religie, într-o fugă continuă de la tot ceea ce este fundamental omenesc, spiritul – duhul – sufletul - care este negat și înlocuit cu mașinării inteligente, care îl atrag pe omul contemporan ca o Fata Morgana, promițându-i nemurirea.
Șansa „educației” poate fi numai „învățământul” – adică învățarea și reînvățarea a ceea ce a creat omenirea de-a lungul mileniilor, fiindcă mereu, în istorie, în filosofie, în religie și artă se regăsește frumosul ca sursă a armoniei, a binelui, a adevărului.
Autosuficiența științei își găsește remediul în cultură și de aceea școala trebuie să ofere modele de învățare și să susțină educația prin cultură.
IV. Conexiunea între generații – regăsirea dintre bunici și nepoți
Soluția depășirii impasului în care ne aflăm poate fi găsită mai ușor, la început, pentru comunități mai mici, prin întărirea legăturii dintre familie, biserică și școală, prin programe de educație culturală oferite familiilor, grădinițelor și școlilor, în care să fie invitați oameni de cultură din generația bunicilor
Pot fi derulate prin biserică, asociații culturale, centre pentru copii sau pentru seniori unele proiecte de artă, literatură și muzică al căror numitor comun să fie credința, miezul de duhovnicie prin care să le fie oferite celor mici și celor tineri modele culturale de anvergură.
V. Descoperirea și protejarea oamenilor-tezaur, resurse și depozitari ai unor mari bogății duhovnicești, culturale, de măiestrie artistică sau meșteșugărească, capabili să ofere copiilor și tinerilor oaze de ieșire din pandemia „urâtului”.
„Chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinăuntru însă se înnoieşte din zi în zi” (2 Cor. 4, 16).