În anul 1911, ca reacție critică la enciclica papală „Pascendi“ (1907), care condamna modernismul, arhimandritul Iuliu Scriban scria în „Revista teologică“: „Creștinismul este veșnic modern, pentru că el continuu trebuie să urmărească mersul societății și continuu să-și revadă planul și metodele de lucru creștin în această societate. Prin aceasta, el înflorește neîncetat și nu dispare niciodată de la ordinea zilei.“ Desigur, modernitatea pe care o avea în față optimistul Scriban era alta decât cea a secolului XXI. Și totuși, acest optimism poate fi luat ca punct de pornire pentru a construi o „kairologie“ creștină a modernității târzii.
Conferința tematizează mai întâi, pe scurt, principiile unei teologii practice a întrupării „modernității” creștine (adică a eshatologicului ca forță de înnoire continuă) în modernitatea vremelnică a timpurilor. Care este barometrul autentic al unui astfel de exercițiu de întrupare, între politici de adaptare, încercări de dialog, fronde izolaționiste și trezvie profetică?
În a doua parte, conferința ia în discuție provocările pastoral-teologice ale acestei problematici pentru comunitățile ortodoxe române din Diaspora.