Rezumat:

Ne propunem, în intervenția de față, să evidențiem statutul și locul formării religioase în perioada comunistă, plecând de la constrângerile de ordin ideologic sau legislativ, dar și de la unele formule minimale de continuitate și de rezistență - ne referim la învățământul religios, prin puținele seminarii teologice sau facultăți de profil, dar, mai ales, la unele cadre naturale, implicite, „camuflate”, „ascunse” care s-au constituit în factori substitutivi ce au asigurat o oarecare formare pentru valorile sacre. Educația religioasă, în această perioadă, s-a manifestat într-un cadru mai degrabă informal, „subversiv”, în contrasens cu un instituțional adversiv, chiar opresiv.

În acest sens, vom evidenția aportul familiei – mai ales al unor membri ai acesteia care au beneficiat de educație religioasă instituționalizată în perioada anterioară, dar și al bisericii – atât cât s-a putut, prin predică sau cateheză, precum și al unor instanțe mediatice din străinătate care au menținut viu interesul pentru valorile religioase. Un alt palier inductor de religiozitate a fost preluat și de o serie de așezăminte muzeale, adăpostite de mănăstiri, care au ocazionat publicului menținerea și creșterea interesului pentru valorile subsecvente, a respectului față de lucrarea misionară, culturală și educațională a bisericii.

{"preview_thumbnail":"/sites/default/files/styles/video_embed_wysiwyg_preview/public/video_thumbnails/yQxnfN0WjaE.jpg?itok=C3rg-Mqj","video_url":"https://www.youtube.com/watch?v=yQxnfN0WjaE","settings":{"responsive":1,"width":"854","height":"480","autoplay":0},"settings_summary":["Embedded Video (Adaptiv)."]}