Relația – „un spațiu” de creștere și maturizare psiho-spirituală
În psihologie, educație și psihoterapie, în ultimele două decenii, se vorbește despre dimensiunea spirituală a omului, despre dezvoltarea și integrarea ei în diverse demersuri educaționale și clinice. În literatura de specialitate occidentală, observăm apariția unui număr impresionant de studii empirice care semnalează beneficiile spiritualității laice și religioase asupra sănătății fizice, mentale, sociale și emoționale.