La momente diferite, începând din vară şi până în ultimele zile ale lui decembrie, anul acesta majoritatea ţărilor est-europene marchează trei decenii de la ieşirea, de regulă paşnică, din experimentul comunist.

În ceea ce ne priveşte, nu doar că am fost printre ultimii şi că au fost ucişi în chip mişelesc oameni, victimele după căderea lui Ceauşescu fiind mai numeroase decât înainte de celebra fugă aeriană de pe acoperişul Comitetului Central, dar şi violenţele de după aceea, mineriadele, cauţionează începutul de eră istorică. În raport cu democraţia şi libertatea post-totalitară persistă încă dubiul, neîncrederea, chiar ostilitatea, hrănită inclusiv din nostalgii deloc nevinovate ideologic. În oglindă cu cei 40 de ani petrecuţi în drumul din Egipt către pământul făgăduinţei de poporul lui Israel, nici cei 30 de până acum nu sunt decât tot o formă de pedagogie, de încercare, mereu reluată, de schimbare a mentalităţilor în vederea unui viitor cu adevărat mai bun, limpezit, curăţat de amestecurile toxice pe care orice dictatură sau robie le lasă oricum în urmă. „Greaua moştenire“ nu este nici metaforă şi nici scuză, ci un dat nemijlocit, probat inclusiv la nivel emoţional.

(Continuarea pe adevărul.ro)