Simpozionul Internațional ,,Dumitru Stăniloae” din 15-17 mai 2024 are o tematică mai mult decât sugestivă: „Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului .... Cuvânt, comunicare, terapie”. Ea va fi abordată teologic de profesioniștii domeniului și interdisciplinar de către specialiști consacrați din țară și străinătate. Ediția de anul acesta va debuta cu ateliere organizate în licee și universitate, fapt care își propune să apropie noile generații de spiritualitatea creștin-ortodoxă. Taina cuvintelor și inefabilul rostirii cele ultime și definitive vor fi aduse în discuție de renumiți teologi și respectați intelectuali publici. Comunicarea de Sine a În-Sinelui divin și exercițiul cult al teologiei pe seama proferării lui Dumnezeu în lume va fi unul dintre subiectele tari ale acestei ediții a Simpozionului ,,Dumitru Stăniloae”.
Apoi, tema clasică și mereu nouă a ,,Logosului și vindecării cuvintelor” va fi prezentată profesionist, rafinat și atractiv de către teologi. Ea se va împleti armonios cu viziunea literaților și specialiștilor în comunicare publică asupra biografiei cuvântului și a sensurile comunicării în lumea de azi. Extrem de interesante se anunță a fi și dezbaterile despre patologiile comunicării în spațiul real și în cel virtual, obsesia post-adevărului și terapiile spirituale ale acestor derapaje ideologice.