Daniel David

Profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și la Icahn School of Medicine at Mount Sinai (adjunct profesor), New York, SUA și director pentru cercetare la Albert Ellis Institute New York, SUA

Daniel David

Daniel David este profesor de științe cognitive clinice la Universitatea Babeș-Bolyai (profesor universitar/prorector) din Cluj-Napoca și la Icahn School of Medicine at Mount Sinai (adjunct profesor), New York, SUA și director pentru cercetare la Albert Ellis Institute New York, SUA. Temele de cercetare vizează cu predilecție factorii psihologici implicați în sănătate (incluzând optimizarea/dezvoltarea personală) și boală, într-o paradigmă cognitivă, multinivelară (de la neurogenetică - la psihologia interculturală) și imersată tehnologic (ex. psihoterapie prin realitate virtuală/robotică). A publicat un număr mare de articole și capitole/cărți la edituri de prestigiu din țară și străinătate, care au atras până în martie 2018 peste 5300 de citări (GS), fiind astăzi cel mai citat psiholog din Romania (vezi Web of Science/Scopus/GoogleScolar și analizele Asociației Ad Astra).

Este co-editor al Journal of Rational-Emotive and Cognitive-Behavior Therapy (Web of Science/Springer) și al seriei Best Practices in Cognitive-Behavioral Psychotherapy (Springer), fiind considerat unul dintre reprezentanții vizibili ai mișcării de tip „evidence-based” în psihologia clinică/psihoterapia internațională. În anul 2015 a publicat monografia dedicată psihologiei românilor (Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală, editura Polirom), iar în 2018 este planificat volumul dedicat psihologiei europenilor (la Oxford University Press).

Este psiholog și supervizor în psihologie clinică/psihoterapie, acreditat internațional de Academy of Cognitive Therapy, SUA.

Din anul 2016 este președintele Asociației Psihologilor din România. Pentru activitatea științifică, în anul 2008 a fost decorat cu Ordinul Național pentru Merit în Grad de Cavaler.

Newsletter

Înscrieți-vă la newsletter-ul Simpozionului Stăniloae, pentru a primi ultimele noutăți!

The subscriber's email address.