În lumea medievală, Bizanţul a reprezentat principalul model politic şi cultural; influenţa lui s-a difuzat, pe diferite canale, chiar şi în Occident, dar aceasta a fost cu atât mai puternică în Europa centrală şi răsăriteană.
Statelor care au intrat în sfera de autoritate şi de influenţă a Imperiului răsăritean, în ceea ce Dimitri Obolensky a numit Commonwealth-ul bizantin, în comunitatea statelor ortodoxe patronată de Bizanţ, acesta le-a imprimat trăsături specifice, evidente şi în planul vieţii politice. Urmând propriul lor destin politic, având uneori relaţii conflictuale cu Bizanţul, aceste state au adoptat, într-o măsură diferită, în ritmuri diferite, modelul politic bizantin în organizarea statului, în ceremonialul Curţii, în constituirea unui aparat de stat.
Astfel, aceste state aflate în aria civilizaţiei bizantine au preluat, în expresia ei deplină sau într-o formă atenuată (în cazul Ţărilor Române), ideologia politică bizantină, concepţia bizantină despre monarhie şi vocaţia ei ecumenică, despre caracterul absolut, autocratic, al puterii monarhului, titulatura şi simbolurile puterii. Aceste aspecte vor constitui tema comunicării mele.