Departe de a se fi terminat, ceea ce nici nu suntem singuri ca a început – „începutul sfârsitului”, pandemia ne-a adus un „test de sarcina” un test de capacitate medicală și voință politică, un test de rezistență și răbdare, un test de credință și de încredere. Credința în Dumnezeu dar și un “alt tip” de credință:  în puterea ideilor, a valorilor alese pentru a fundamenta o judecată morală și a ghida un comportamentul personal și social.

Îndrăznesc să spun că cea mai mica pierdere este cea a sănătății. Si aceasta nu pentru că sănătatea nu ar fi o valoare în sine, ci pentru ca ea nu ne defineste, nici ca indivizi, nici ca popor. Ne defineste răspunsul nostru la pierderea sănătății: indiferența sau exagerarea realității, abandonul sau grija, rațiunea sau compasiunea? Iata extreme care au fost greu de armonizat. Penduland intre extreme, le-am castigat si le-am pierdut pe toate.

Singurătatatea și colectivitatea s-au anihilat reciproc. Ne-am izolat în scop medical, dar am câștigat izolarea morală. Colectivitatea nu s-a tradus prin comuniune ci prin bombardament informational, astfel devenind de bună voie sclavii celei mai mari puteri, aceea a informației. Toate justificate prin cuvintele: “urgență – nu am știut cum sa facem altfel”.

Expunerea de față isi propune a trece in revistă prin filtrul unui medic care a tratat si care s-a îmbolnăvit de covid ceea ce el crede el ca s-a pierdut si s-a castigat pe parcursul unei etape de viata care …nu s-a terminat.