Tema care ne-a fost propusă spre tratare constituie o noutate pentru cercetarea actuală. Chiar dacă anumite aspecte care se vor regăsi pe parcursul comunicării noastre au fost prezentate în unele studii și articole dedicate Marii Uniri de la 1918, modul în care am ales să abordăm tema oferă o nouă perspectivă asupra evenimentului comemorat.

Astfel, în subcapitolul introductiv, intitulat Răstignire și Înviere, vom arăta că istoria poporului român a trecut adesea prin momente de încercare și prin momente de proslăvire, asemănându-se, astfel, cu timpul Triodului, în care îl cinstim pe Hristos Cel răstignit, și cu timpul pascal, în care îl celebrăm pe Hristos Cel înviat. De altfel, evenimentul de la Alba Iulia a fost numit „Sărbătoarea învierii neamului românesc”.

În al doilea subcapitol, intitulat Sfânta Liturghie, factor și model de unitate și preotul – „brăzdarul” unității de credință și de neam, vom scoate în evidență faptul că eforturile poporului român de a-și redobândi unitatea se întâlnesc cu vocația Bisericii de a căuta, de a realiza, de a promova și de a păstra unitatea de credință și de neam, modelul acesteia fiind Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

În al treilea subcapitol, intitulat „liturghia” Marii Uniri, vom sublinia modul în care evenimentul de la 1 decembrie 1918 a fost integrat în rânduiala slujbelor liturgice, un loc aparte ocupându-l Rugăciunea de îngenunchere rostită de Miron Cristea, episcopul Caransebeșului și viitorul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. În subcapitolul final, intitulat Anamneză și Recunoștință vom puncta, pe de o parte, necesitatea de a arăta mereu recunoștință față de cei care s-au jertfit pentru credința și pentru unitatea neamului, iar pe de altă parte, vom scoate în evidență datoria noastră și a generațiilor de după noi de a ne aduce permanent aminte, ca să prețuim și mai mult darurile pe care le-am primit de la înaintași.