Mulți dintre Sfinții Părinți din vechime, dar și dintre Părinții duhovnicești contemporani învață că Raiul s-a umplut de sfinți nu numai în perioadele de prigoană și persecuție, ci și în zilele noastre, cu acei oameni care și-au dobândit mântuirea în grele pătimiri și suferințe, pe care le-au primit cu demnitate și noblețe sufletească și le-au purtat cu bucurie și cu îndelungă-răbdare. Ei sunt mucenici contemporani, sfinți ai zilelor noastre, casnici și bineplăcuți ai Tatălui Ceresc.

În mod universal, ca urmare a păcatul strămoșesc, amplificat de păcatele și patimile persoane, suferința, durerea, boala și, în final, moartea sunt realități de neignorat și de neevitat la infinit, de către ființa umană.

Cu toate acestea, Părinții Spirituaității Ortodoxe ne recomandă, unanim, să nu le căutăm, să nu le cerem și să nu le dorim, ceea ce constituie o lucrare specifică doar celor îmbunătățiți spiritual, dar, în momentul în care s-au instalat în viața noastră, să le purtăm cu demnitate și noblețe morale, să le asumăm spiritual, ca izvorând din dragostea și purtarea de grijă a Părintelui Ceresc Iubitor și fiind spre folosul și spre mântuirea noastră.

Prezentul material intervenție încercă să prezinte notele fundamentale ale învățăturii Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, „Sfântul Filocaliilor”, referitoare la cauzele, limitele, scopul și folosul încercărilor și a pătimirilor, dar și atitudinea sau conduita de care trebuie să dea dovadă adevăratul creștin, atunci când este confruntat cu suferința.