Odată cu avansul tehnologiei digitale se observă o alternanță a pastorației și catehezei între mediul fizic și mediul on line, cu efecte cuantificabile și mare succes de rating, înregistrat ca atare pentru cel din urmă. Lumea devine interesată, în număr impresionant de mare, de aceste forme comode (facile) de a obține îndrumări duhovnicești de folos la toată vreme, de alfabetizare teologică, de stârnire a elanului rugăciunii, de exaltare a dorinței pelerinajului, de a participa la anumite slujbe ale bisericii etc. “Cuvintele de folos“ rostite în mediul virtual au priză la un anumit tip de public religios din fire, aflat în căutare de repere pentru a viață mai apropiată de Dumnezeu. 

Acum se naște întrebarea: este mediul on line prielnic pentru astfel de activități/lucrări duhovnicești? Este acest tip de comunicare (care exclude părtășia directă a persoanei) convingător, este el credibil, este el cu adevărat duhovnicesc? Se transmite acea cantitate și calitate a mesajului hristic și eclezial în măsură să convingă, să edifice și să fidelizeze privitorii? Dar sufletele lor? 

Putem transmite cuvinte, informații și stări omenești, atât cât ne permite tehnica bidimensională a unui ecran. Dumnezeu scapă acestui flux, El scapă și contactului direct, prin simțuri, cu făptura iubită, darămite prin digiți. Sfânta Treime nu poate fi comunicată nicicum, nemaivorbind de cele două valori de cifre, 0 și 1, cele care asigură transmisia digitală (față de cea analogă, care este modulară, respectând întocmai semnalul emis de sursă, fără “codificarea“ lui). “Matematizarea“ transmisiei, reducerea ei la o alternață rapidă și uluitoare a doar 2 cifre, digitalizarea ei – cu alte cuvinte – cred că face imposibilă cuprinderea și claritatea unui mesaj sau a unei lucrări harice (sfintele taine, ierurgii) în care este prezent sau în care este invocat Dumnezeu. Nu putem prinde “undele“ corecte cu instrumentarul de bord plantat direct în noi de Dumnezeu Însuși, darămite să folosim și unelte electronice pentru asta...