Perspectiva contemporană asupra relației dintre modernitate, secularizare și religie s-a conturat pornind de la două aserțiuni. Cea dintâi, că modernitatea și secularizarea sunt atât de întrețesute și condiționate reciproc, încât o delimitare a lor este imposibilă. Reținem totuși un raport de cauzalitate, deși cu o direcție discutabilă: modernitatea produce secularizarea, iar secularizarea reprezintă un indicator al nivelului de penetrare a modernității într-o societate. Din această perspectivă, relația dintre cei doi termeni ar putea fi sintetizată fie prin și, fie prin întrucât sau altele derivate. Realitățile se complică și mai mult în momentul când se încearcă stabilirea raportului acestui binom cu religia. Cea de a doua aserțiune, potrivit paradigmei clasice, sugerează o conjuncție disjunctivă, potrivit logicii ori modernitate/secularizare, ori religie. Și totuși realitatea ultimei jumătăți de veac tinde să invalideze ambele paradigme. Există societăți moderne, dar fără a fi în mod necesar secularizate (cel puțin nu în accepțiunea clasică a termenului). Totodată, în modernitatea matură, religia, ca expresie a instinctului religios al omului, nu a dispărut – spre dezamăgirea profeților secularizării –, ci s-a adaptat și metamorfozat. Prin urmare, reglementarea adecvată a relației dintre termenii trinomului modernitate-secularizare-religie se face prin intermediul conjuncției copulative și: modernitate și secularizare și religie.