Aparent, toate religiile vii sunt legate de o comunitate a credincioșilor, care conferă o identitate aparte tuturor adepților uniți de același crez, practică religioasă, repere morale. Fiecare credincios le concretizează pe acestea în viața sa religioasă interioară și privată, însă reperul ortodoxiei și ortopraxiei rămâne cel comunitar, până acolo încât împlinirea dezideratului soteriologic individual este dependentă de participarea la viața religioasă colectivă. Pe de altă parte, există și religii la fel de vii, e drept că de sorginte mai recentă și născute din paradigma individualismului postmodern, care nu condiționează „desăvârșirea” de adeziunea la o comunitate și de practici comunitare, ci de un demers religios strict privat, având, ca repere, sisteme de credință dinamice, create după modelul DIY, pe care le numim religii ale sinelui. Deși nu se încadrează în definiția clasică a religiei, fiind preferată denumirea de spiritualități, considerăm că, în definitiv, reprezintă o concretizare aparte și specifică zilelor de azi a ceea ce denumim generic religie și sugerăm, în locul unui abuz terminologic în privința spiritualității, o actualizare a definițiilor tradiționale ale termenului de religie. Raportat la aceste două realități, religiile comunitare și cele ale sinelui, ambele au fost afectate consistent de izolarea antrenată de restricțiile pandemice, însă în măsuri diferite. Pentru cele dintâi, a însemnat o golire a bisericilor, moscheilor sau templelor, percepută ca o suspendare temporară a manifestării plenare a vieții religioase. Cu certitudine că rugăciunea și ritualurile au continuat să fie practicate în privat, însă absența dimensiunii obștești a fost resimțită de către credincioși ca o pierdere sau minimalizare a practicii religioase, cu tot ceea ce implică ea. Cea de a doua categorie la care facem referire, religiile sinelui, dimpotrivă, nu doar că acestea au continuat să fie practicate în același ritm sau chiar mai intens, sala de meditație ori propriul living nefăcând vreo diferență calitativă, ci s-au și diversificat din cel puțin două motive: timpul și atenția mai mari acordate de credincioși în contextul izolării la domiciliu, pe de o parte, și amplificarea ofertei, în special în mediul online, pe de altă parte. Având în vedere acestea, considerăm că o evaluare a efectelor pandemiei asupra vieții religioase nu poate fi nediscriminatorie, necesitând nuanțare în funcție de tipul de religie la care facem referire, pentru că pandemia și-a avut, și în această direcție, câștigătorii și perdanții săi.