Problema religioasă în România interbelică este o temă mai complexă decât o putem înțelege, în prezent, prin prisma istoriografiei contemporane. Fenomenul aparte al reîntoarcerii discursului „creștin-ortodox” în spațiul public este, prea adesea, redus la publicistica lui Nae Ionescu sau Nichifor Crainic, precum și la curentele și mișcările radicale politice la care cei doi s-au raliat în momente și moduri diferite. De asemenea, discursul „ortodox” este asimilat, îndeobște, curentului autohtonist, particularist și etnicist, spre deosebire de curentul sincronist, care dorea racordarea la valorile și civilizația occidentale. Fără a nega legitimitatea unor astfel de interogări istorice, propun, în această prezentare, nuanțarea perspectivei prin lărgirea cadrului de referință al „revival”-ului creștin de la începutul perioadei interbelice românești și prin surprinderea interacțiunilor dintre diferite grupări care au contribuit, ulterior, la construirea reprezentărilor interbelice (și nu numai) despre „ortodoxie” și „Biserică”.

Voi face acest lucru pornind de la cazul traiectoriei lui Mircea Vulcănescu și a organizației studențești din care a făcut parte, cunoscută sub numele Asociația Studenților Creștini Români (ASCR). Voi arăta că, cel puțin în primii ani ai perioadei interbelice, la nivelul unora din tinerii studenți, filierele religioase au fost mult mai diverse și de sorginte externă. Protestanții misionari ai YMCA sau grupul filosofilor și teologilor ruși din exil sunt, în acest sens, medii și întâlniri care au lăsat urme mai adânci decât publicistica lui Nae Ionescu. Vulcănescu a făcut parte, de asemenea, din cercurile religioase de la Paris organizate în jurul lui Nikolai Berdiaev, Serghei Bulgakov, dar și Jacques Maritain. „Urme” ale acestor influențe se pot întâlni inclusiv în opera laică a lui Vulcănescu de mai târziu. Asistăm, așadar, la un alt fel de sincronicitate, cea legată de revenirea în forță a discursului filosofic religios în fața crizelor multiple ale lumii moderne. Cum s-a articulat această sincronizare aparte în mediile studenților din anii 1920 ai Bucureștiului interbelic constituie subiectul prezentării de față.