Sinteza istorică a ultimilor 30 de ani (1989-2019) își propune, într-adevăr, să treacă în revistă câteva momente de inflexiune, dar nimic în plus. În fapt, mai importantă decât evidența datelor este încercarea de a descifra sensurile adânci ale unei perioade prea ușor hulite, desconsiderate. În termenii biografiei personale, trei decenii par un interval mare, însă pentru refacerea țesutului unei societăți post-traumatice reprezintă doar începutul. La propriu. Reziliența dictaturii cere abordări pe măsură și mai ales o construcție răbdătoare. Așa cum nimeni nu ajunge peste noapte rob, împăcat cu destinul ingrat, omenește vorbind, nici libertatea, atribut dumnezeiesc, nu este conștientizată și cu atât mai puțin practicată de o manieră spontană. Răul și binele au propriile perioade de gestație.