Ediția din 2021 a Simpozionului Internațional Dumitru Stăniloae abordează o temă aparent abstractă, dar cu ramificații, consecințe și implicații cât se poate de concrete, zilnice. Pentru că Ortodoxia generică, așa cum o știm azi, este inseparabilă de istoria modernității ca proiect. Dacă în Europa de Vest și limitat în America de Nord, modernitatea se definește ca emancipare radicală de interpretarea religioasă a vieții, același demers, în Europa de Est, unde Ortodoxia este majoritară, se vede altfel. Concret, modernitatea a fost marele vehicul al emancipărilor naționale și astfel ingredient indispensabil al apariției noilor Biserici Ortodoxe autonome și autocefale.

Cu toate acestea, modernitatea nu a încetat să reclame o separare mai în profunzime a autorității religioase de puterea politică, a sensului creștin de ideologiile care s-au succedat și care vor veni, a ethosului fondator al culturii europene de tendințele pe alocuri sinucigașe a manierei în care este investită libertatea cu sens. Fără să o mai lungim, între Ortodoxie, înțelegând termenul deopotrivă ca descriere confesională dar și ca Weltanschauung, s-a instaurat, nu de ieri de azi, o stare de beligeranță care, la rigoare, trebuie considerată utilă. Înainte de toate, modernitatea nu poate trăi fără critică. Este lichidul placentar din care s-a născut, motiv de a înțelege că orice tentativă de înăbușire a contestațiilor este antimodernă pur și simplu.

Din acest punct de vedere, Ortodoxia este cât se poate de utilă modernității. Cu condiția ca teologia noastră să și știe cum se intră în dialog cu această „dihanie”. Pe de altă parte, fără să ignorăm atacurile, reducționismele, utopiile și celelalte aberații ale modernității, în acest proiect de mari dimensiuni este greu să nu găsim și oportunități, unele paradoxale.

Întâlnirea de la Iași, asemeni celor din anii trecuți, își propune să cumpănească toate aceste aspecte, să identifice noi căi de comunicare, să înțeleagă și să construiască o prezență ortodoxă care nu se definește, automat, prin respingerea alterității moderne, ci tocmai prin surprinzătoarea capacitate de a supraviețui acesteia. Teologi, sociologi, istorici, filosofi, directori de opinie, toți vor încerca nu să tranșeze între Ortodoxie și Modernitate, ci să arate cum poate fi credința actuală în plină modernitate. La rigoare, chiar și în ciuda acesteia.