Articole despre: spiritualitate

Farmacia din Casa Domnului (Luca 5, 17) și efectul taumaturgic al cuvântului în cult

Laic vorbind, sănătatea are două componente: practic, este starea de bine fiziologic, în sensul că omul nu resimte nici o durere (temporară sau constantă), lipsă sau deficienţă. Spiritual, este starea de pace, mulţumire, împlinire în care activitatea intelectuală, mentală şi afectivă sunt în armonie. Când ne referim la „sănătate” în raport cu Dumnezeu, lucrurile se complică: „sănătatea”, în sens teologic, înseamnă „mântuire” (gr. soteria), respectiv starea de armonie din om, dintre om şi semeni, om şi natura creată, om şi Dumnezeu.

Relația – „un spațiu” de creștere și maturizare psiho-spirituală

În psihologie, educație și psihoterapie, în ultimele două decenii, se vorbește despre dimensiunea spirituală a omului, despre dezvoltarea și integrarea ei în diverse demersuri educaționale și clinice. În literatura de specialitate occidentală, observăm apariția unui număr impresionant de studii empirice care semnalează beneficiile spiritualității laice și religioase  asupra sănătății fizice, mentale, sociale și emoționale.

De la venerabili la influenceri: o scrutare a emancipării autorității spirituale postmoderne de sub imperativul senectuții

În societății tradiționale, vârsta înaintată implica un anumit tip de autoritate care nu putea fi suplinit nici de educație, nici de poziția socială. Din Orient până în Occident și de la inuiții nordici până la aborigenii australieni, omul ajuns la o vârstă venerabilă era perceput ca cel care deținea o cunoaștere autentică a vieții, era eliberat de patimile trupului, ajunsese dezinteresat de micile ambiții lumești și privea cu luciditate spre cele spirituale, pe care avea să le cunoască deplin nu peste multă vreme.

Identitate și spiritualitate în contextul geopolitic contemporan central-est european

Intervenția mea își propune reliefarea unora dintre mutațiile fundamentale ale arealului geopolitic în care ne aflăm din perspectiva identitară și cea a spiritualității încercând o explicație coerentă a realităților pe care le trăim într-o epocă a turbulenței și a unui stadiu cinematic avansat al schimbării.

Expresii ale maturității spirituale. Din lecțiile Patericului

Prezentarea explorează lumea fascinantă a Patericului, colecția de întâmplări și cuvinte ale părinților deșertului egiptean din veacurile IV-V, dar ofertantă în răspunsuri pentru orice veac, în încercarea de a descoperi care este traseul devenirii spirituale, care sunt etapele ce se succed și se interferează (cu puncte comune, dar și cu impredictibilități date de specificul fiecăruia și de lucrarea minunată a lui Dumnezeu) în dobândirea unei maturități duhovnicești, ideal al oricărui monah și creștin.

Abonează-te la spiritualitate