Mesajul teologic al românilor, în articularea sa dogmatică, îi datorează enorm părintelui Dumitru Stăniloae. Pentru acest motiv, el este evocat, adesea, cu titlul de „patriarh al teologie româneşti”. Studiile de specialitate referitoare la persoana și opera sa, tot mai abundente, atât în spațiul românesc, cât și în afara granițelor, au evidențiat, de multe ori, cercetarea intensă întreprinsă de teologul sibian, originalitatea limbajului și a gândirii dogmatice, ușurința cu care știe să apropie diferitele viziuni și materii teologice, spiritul înnoitor insuflat asupra unui domeniu, cum este cel al teologiei dogmatice, care devenise încremenit și izolat, sau imensa capacitate de sinteză. De prea puține ori, însă, atunci când se analizează premisele care au stat la baza diferitelor formulări, explicații sau dezvoltări dogmatice, se face referire și la rolul întemeietor pe care descoperirea și traducerea Sfinților Părinți, în special a Filocaliei, au avut-o asupra perspectivei teologice a părintelui Stăniloae. La o privire mai atentă a parcursului bio-bibliografic al marelui dogmatist, se poate constatacă recapitularea, recentrarea și explicarea marilor teme dogmatice care articulează învățătura de credință creștină sunt ritmate, în opera acestuia, de întâlnirea cu textele Părinților filocalici. Discursul dogmatic nu devine grăitor și hrănitor decât prin corecta poziționare existențială a celui care vorbește despre Dumnezeu, adică omul însuși. Descoperind că sensul luminos al existenței nu poate răsări omului decât atunci când acesta a devenit stăpânul neșovăielnic al pornirilor pătimașe, care sunt dușmani ai dumnezeiescului din om, teologul poate ajunge să-L întâlnească pe Dumnezeu și să teologhisească despre El. Pornind de la aceste ipoteze, studiul de față valorifică rădăcinile filocalice ale teologiei părintelui Stăniloae. „Cum se revelează Dumnezeu? Care este rostul întrupării Cuvântului? Ce este Biserica? ș.a.”, toate sunt teme dogmatice, însă pe care părintele Stăniloae le explică în cheia realismului biblic și spiritual, plecând de la experiența duhovnicească, personală și eclesială, a unei vieți trăite în Hristos, așa cum o descoperă în paginile Filocaliei.